Download - Video - Foto
Stiri
Publicitate
| Analist informatii de firma |
|
|
|
|
Descrierea ocupatiei Ocupatia de analist de informatii de firma presupune investigarea, evaluarea si compilarea informatiilor de afaceri despre subiecti in scopul asistarii clientilor in managementul riscului in afaceri. Analistul aplica cele mai eficiente practici de lucru in prelucrarea datelor si informatiilor culese si elaboreaza rapoarte de informatii de firma. O proportie de peste 20% din activitatea analistului consta in contactarea directa (telefonic si /sau intalniri) si intervievarea persoanelor ce ocupa functii de decizie in cadrul subiectului raportului. Sunt necesare studii superioare economice, tehnice sau juridice. Studii superioare multiple in domenii diferite constituie acumularea unor cunostinte combinate ce avantajeaza analistul. Este necesara experienta comerciala, economica, juridica care reprezinta o garantie a cunoasterii elementelor de baza ale limbajului de afaceri. Sunt necesare cunostinte economice, financiar-contabile, juridice, tehnice, de IT, de utilizare a PC, de logica, de arta a conversatiei (dialog si interviu). Este necesara cunoasterea la un nivel foarte bun a limbii romane si cunoasterea la un nivel foarte bun a cel putin unei limbi straine, de preferinta limba engleza. Aptitudinile sunt enumerate la fiecare unitate de competenta in parte si se constituie in criterii de evaluare a capacitatii analistului. Ocupatia este specifica activitatilor financiare sau de prestari de servicii in domeniul financiar, cum ar fi: banci comerciale, banci de investitii, fonduri de investitii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si reasigurari, societati de valori mobiliare, agentii specializate in produse de analiza credit-risc, agentii de audit economico-financiar, societati de consultanta in afaceri. In continutul prezentului standard termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii: Client - orice entitate care solicita un raport de informatii de firma; poate fi o persoana fizica, o persoana juridica sau un compartiment distinct din cadrul entitatii care elaboreaza astfel de rapoarte. Comanda - orice solicitare sau cerere de intocmire a unui raport de informatii de firma. IT - prescurtare derivata din termenul tehnologie informationala; semnifica utilizarea tehnologiei (a PC) pentru stocarea, crearea si prelucrarea informatiei generate in cadrul unei activitati. PC - echipamente electronice de calcul. Persoane implicate - persoane fizice cu care analistul stabileste contacte in timpul desfasurarii activitatii sale; persoanele implicate pot lucra in cadrul entitatii care elaboreaza astfel de rapoarte, pot lucra in cadrul subiectului rapoartelor sau pot lucra in orice entitate care este sursa de date pentru analist. Raport de informatii de firma - document complex si de inalta calitate continand informatii juridice, financiare, de afaceri si a oricaror informatii disponibile privind activitatea unui subiect. Documentul contine aceste informatii intr-o structura specifica fiecarei entitati care elaboreaza astfel de rapoarte, interpreteaza aceste informatii si enunta opinii despre solvabilitatea si riscul in afaceri (comercial si financiar) al subiectului analizat. Soft - ansamblu de componente logice organizate in programe exprimate intr-un limbaj care poate fi interpretat de PC. Subiect - persoane juridice (societate comerciala, organizatie sau fundatie inmatriculata in Romania), persoane fizice care practica profesii libere sau persoane fizice care sunt oameni de afaceri si care fac obiectul unui raport de informatii de firma. Surse de date consacrate - orice entitate care pune la dispozitia analistului date necesare intocmirii raportului, furnizarea de date constituind o obligatie stabilita prin lege sau prin propriul statut de functionare. Termen standard - data calendaristica la care trebuie finalizat raportul de informatii de firma, conform procedurilor de lucru sau contractului convenit cu clientul. |








